Comisie

Time limit: 1s Memory limit: 256MB Input: Output:

Comisia FMI NO STRESS a fost foarte harnică în pregătirea concursului. Fiecare membru al comisiei a contorizat numărul de ore petrecute lucrând la fiecare problemă și apoi l-a marcat într-o matrice cu NN linii și MM coloane, în care elementul de pe linia ii și coloana jj reprezintă numărul de ore pe care membrul ii le-a petrecut lucrând la problema jj.

Cerință

Comisia își dorește să știe cine a fost cel mai leneș puțin muncitor membru și, de asemenea, cel mai harnic. Întrucât sunt epuizați, vă roagă pe voi să calculați aceste informații.

Date de intrare

Pe prima linie se găsesc două numere naturale, NN și MM, reprezentând dimensiunile matricei. Pe fiecare din următoarele NN linii se găsesc câte MM numere naturale, reprezentând matricea.

Date de ieșire

Pe prima linie se vor găsi două numere naturale, reprezentând indicele celui mai leneș puțin muncitor membru, respectiv indicele celui mai harnic membru. În cazul în care doi sau mai mulți membri ocupă locul de cel mai leneș puțin muncitor membru atunci se va afișa indicele mai mic dintre aceștia. Analog pentru cei harnici.

Restricții și precizări

  • 1N,M1001 \leq N, M \leq 100;
  • Elementele matricei sunt numere naturale (comisia nu a vrut să calculeze la milisecundă, o aproximare este suficientă) cuprinse în intervalul [0,100]\left[0, 100\right].

Exemplul 1

stdin

3 3
1 2 3
4 5 6
7 8 9

stdout

1 3

Explicație

Primul membru a muncit un total de 66 ore, al doilea un total de 1515 ore, iar al treilea un total de 2424 de ore. Primul a muncit cel mai puțin, iar al treilea cel mai mult.

Log in or sign up to be able to send submissions!