horse

Time limit: 0.02s Memory limit: 4MB Input: horse.in Output: horse.out

Se consideră o tablă de şah cu nn linii şi nn coloane, şi n=4k+1n = 4 \cdot k + 1. Liniile acestei table sunt numerotate de sus în jos începând cu linia 11, iar coloanele sunt numerotate de la stânga la dreapta începând cu 11. În fiecare dintre câmpurile acestei table se scrie câte un număr natural din mulţimea {1,2,,n2}\{1, 2, \dots, n^2\} după următoarele reguli:

  • se porneşte din colţul aflat în poziţia stânga sus al tablei şi se avansează utilizând săritura calului
  • se merge orizontal către dreapta şi în continuare, pe chenarul format din primele două linii, primele două coloane, ultimele două linii şi ultimele două coloane, în sensul acelor de ceasornic;
  • se efectuează mai multe tururi ale tablei, până ce se umple întregul chenar, fără să se sară de două ori în aceeaşi căsuţă, fără să se sară în afara acestui chenar şi fără să rămână vreun câmp liber;
  • din poziţia finală în care s-a ajuns, trebuie să fie posibilă săritura în colţul din stânga sus al pătratului rămas neacoperit;
  • se continuă deplasarea în interiorul pătratului rămas neacoperit, folosind regulile a), b), c), d) până ce se ajunge la pătratul interior de latură 11 care va conţine valoarea n2n^2.

Amintim că o săritură a calului constă într-o deplasare de două căsuţe pe orizontală urmată de o deplasare de o căsuţă pe verticală sau într-o deplasare de două căsuţe pe verticală urmată de o deplasare de o căsuţă pe orizontală. Calul din figura următoare poate ajunge printr-o săritură în oricare dintre cele 8 poziţii haşurate:

De exemplu, pentru n=5n = 5, după un tur al tablei, se obţine următoarea acoperire parţială:

Iar după al doilea tur, se obţine acoperirea parţială:

Pentru n=9n = 9, acoperirea se realizează astfel:

Cerinţă

Cunoscând valoarea lui nn ce reprezintă dimensiunea tablei şi un număr pp, să se determine linia şi coloana căsuţei din tabelă unde este scris numărul pp, după regulile de mai sus.

Date de intrare

Fişierul horse.in conţine două numere:

nn - numărul liniilor şi coloanelor tablei, pe prima linie
pp - numărul dintr-o căsuţă a tablei, pe a doua linie

Date de ieșire

Fişierul horse.out va conţine două numere: linia şi respectiv coloana căsuţei unde este scris numărul pp, cu un spaţiu între ele.

Restricții și precizări

  • 4<n<46 3404 < n < 46 \ 340
  • n=4k+1n = 4 \cdot k + 1
  • 1pn21 \leq p \leq n^2
  • pentru 50%50\% dintre teste n1 000n \leq 1 \ 000

Exemplul 1

horse.in

5
24

horse.out

2 1

Explicație

Pe o tablă 555 \cdot 5 numărul 2424 va ajunge pe linia 22 şi coloana 11

Exemplul 2

horse.in

9
36

horse.out

8 9 

Explicație

Pe o tablă 999 \cdot 9 numărul 3636 va ajunge pe linia 88 şi coloana 99

Exemplul 3

horse.in

41
1000

horse.out

14 7 

Explicație

Pe o tablă 41741 \cdot 7 numărul 1 0001 \ 000 va ajunge pe linia 1414 şi coloana 77

Log in or sign up to be able to send submissions!