Se consideră șirul numerelor prime, în ordine crescătoare:
, , , , , , ,
Pe baza acestuia se construiește un al doilea șir, în care fiecare termen se obține prin concatenarea numărului prim aflat pe o poziție impară cu numărul prim aflat pe poziția pară imediat următoare:
, , ,
Astfel, concatenarea lui cu produce termenul , concatenarea lui cu produce termenul , concatenarea lui cu produce termenul și așa mai departe.
Din al doilea șir se selectează apoi acei termeni care sunt, la rândul lor, numere prime, obținându-se al treilea șir:
, ,
Cerință
Se dau interogări independente. Pentru fiecare interogare se cunoaște un rang și se cere determinarea celui de-al -lea termen al celui de-al treilea șir.
Date de intrare
Prima linie a fișierului de intrare perechi.in conține un număr natural , reprezentând numărul de interogări.
Fiecare dintre următoarele linii conține câte un număr natural , reprezentând rangul termenului căutat în interogarea respectivă.
Date de ieșire
Fișierul de ieșire perechi.out va conține linii. Pe linia se va afla răspunsul pentru cea de-a -a interogare, adică termenul de rang al celui de-al treilea șir corespunzător acelei interogări.
Restricții și precizări
- , pentru fiecare interogare
- În cadrul aceluiași test, diferența dintre cea mai mare și cea mai mică valoare a lui care apare este cel mult .
- Dimensiunea maximă a unei submisii este de 4KB (4000 de caractere). În timpul concursului aceasta era de 100KB.
| # | Punctaj | Restricții |
|---|---|---|
| pentru fiecare interogare | ||
| pentru fiecare interogare | ||
| pentru fiecare interogare | ||
| pentru fiecare interogare | ||
| pentru fiecare interogare | ||
| pentru fiecare interogare |
Exemplu
perechi.in
2
1
2
perechi.out
23
3137