La marginea unei păduri sunt stupi aşezaţi în linie. Ei au asociate numere de ordine de la la , în ordinea în care apar. Fiind sezonul florii de salcâm, albinele colectează foarte repede mierea. La finalul fiecărei zile, din satul aflat în apropiere vine un apicultor la volanul unui camion pentru a o recolta. Capacităţile camioanelor pot fi diferite. Procesul de strângere a mierii decurge astfel: camionul pleacă din dreptul stupului şi încarcă întreaga cantitate de miere din acesta, apoi trece la stupul şi procedează la fel şi aşa mai departe. Dacă odată ajuns la un stup camionul nu poate colecta întreaga cantitate de miere din acel stup, acesta întrerupe acţiunea de colectare şi se întoarce în sat. În ziua următoare, albinele din stupii de unde s-a recoltat refac cantitatea de miere din ziua anterioara. În plus, în fiecare stup cantitatea de miere creşte cu un kilogram faţă de ziua anterioară.
Cerinţă
Dându-se , numărul de stupi, cantitatea de miere existentă în fiecare la finalul primei zile, numărul de zile în care se face colectarea mierii şi capacitatea camionului care trece în fiecare zi, se cere numărul de stupi din care se recoltează miere în fiecare dintre cele zile.
Date de intrare
Fişierul miere.in
are următoarea structură:
- pe prima linie , numărul de stupi;
- pe linia a doua, numere naturale, separate prin câte un spaţiu. Numerele reprezintă cantitatea de miere din cei stupi la finalul primei zile, în ordinea de la la ;
- pe linia a treia , numărul de camioane;
- pe linia a patra, numere naturale separate prin câte un spaţiu. Numerele reprezintă capacităţile camioanelor, în ordinea în care sosesc.
Date de ieșire
Fişierul miere.out
conţine numere naturale, fiecare pe câte o linie. Pe linia se află numărul de stupi din care colectează miere camionul .
Restricții și precizări
- cantităţile de miere produse de fiecare stup şi capacităţile camioanelor sunt precizate în kilograme.
- e posibil ca un camion sa nu poată colecta miere din niciun stup sau sa poată colecta mierea din toţi stupii
- suma cantităţilor de miere din toţi stupii din fiecare moment şi capacităţile camioanelor sunt numere naturale strict pozitive şi mai mici decât .
Exemplu
miere.in
4
2 3 1 7
2
5 6
miere.out
2
1
Explicație
În prima zi camionul colectează în întregime cantitatea de miere din primii stupi. La finalul celei de-a doua zile, cantităţile de miere din fiecare stup sunt: . Camionul, care vine în a doua zi are capacitatea , deci el colectează mierea din primul stup dar nu mai poate colecta în întregime din al doilea, aşa că se întoarce şi pleacă.