melci

Time limit: 0.05s Memory limit: 2MB Input: melci.in Output: melci.out


Andrei şi Mihai au găsit în grădina casei doi melci. Pentru a vedea cât de repede se deplasează aceştia, i-au dus în casă unde este o scară cu nn trepte, fiecare treaptă fiind înaltă de pp centimetri şi lată tot de pp centimetri. Andrei a aşezat melcul său pe prima treaptă, iar Mihai a urcat la etaj şi a aşezat melcul său pe ultima treaptă, conform desenului. Astfel, cei doi melci vor începe deplasarea prin parcurgerea treptei pe care se află. Pentru a parcurge în lăţime o treaptă melcul se deplasează exact p centimetri, iar pentru a coborî sau urca o treaptă melcul se deplasează tot pp centimetri. Deplasările celor doi melci se realizează pe lângă perete.
Melcul lui Andrei parcurge într-o secundă 22 centimetri. După ce a parcurs 22 centimetri, dacă se află pe o porţiune în urcare se odihneşte (stă pe loc) o secundă şi apoi pleacă mai departe, iar dacă se află pe o treaptă nu se opreşte şi continuă deplasarea.
Melcul lui Mihai parcurge într-o secundă 33 centimetri. După ce a parcurs 33 centimetri, dacă se află pe o treaptă se odihneşte 22 secunde şi apoi pleacă mai departe, iar dacă e în coborâre, nu se odihneşte şi apoi continuă deplasarea.

Cerinţă

Scrieţi un program care să determine în a câta secundă cei doi melci se lovesc unul de altul.

Date de intrare

În fişierul de intrare melci.in se află pe prima linie numerele naturale nn şi pp, separate printr-un spaţiu, unde nn reprezintă numărul de trepte şi pp numărul de centimetri corespunzător lăţimii şi înălţimii unei trepte.

Date de ieşire

În fişierul de ieşire melci.out se va scrie pe prima linie un singur număr natural, reprezentând numărul de secunde determinat.

Restricţii şi precizări

  • 1n,p5001 \leq n, p \leq 500
  • o treaptă este o zonă orizontală, fără margini şi colţuri, marginile şi colţurile treptelor fac parte din porţiunea de urcare sau coborâre

Exemplul 1

melci.in

3 2

melci.out

3

Explicaţie

După prima secundă, melcul lui Andrei a parcurs treapta şi se află în colţ (deci pe o zonă considerată de urcare) şi va trebui să stea aici o secundă, deci după primele 22 secunde se va afla în acelaşi loc.
După prima secundă, melcul lui Mihai a parcurs treapta şi 1cm1 \text{cm} din porţiunea de coborâre. În secunda a doua va merge mai departe. După a doua secundă, va ajunge în marginea celei de a doua trepte (deci pe o zonă considerată porţiune de coborâre) şi va merge mai departe. În a treia secundă, melcii se vor lovi unul de celălalt.

Exemplul 2

melci.in

4 1

melci.out

2

Explicaţie

După prima secundă, melcul lui Andrei a parcurs treapta şi porţiunea de urcare şi se află în margine (deci pe o zonă considerată de urcare) şi va trebui să stea aici o secundă, deci după primele 22 secunde se va afla în acelaşi loc.
După prima secundă, melcul lui Mihai a parcurs treapta, porţiunea de coborâre şi următoare treaptă, ajungând în marginea ei (deci pe o zonă considerată de coborâre). În secunda a doua va merge mai departe şi melcii se vor lovi unul de celălalt.

Log in or sign up to be able to send submissions!