Un grup de copii îşi cumpără bilete pentru a urca pe vârful Postăvarul. Ei găsesc la telecabină un rând format din colegi de ai lor şi cer să fie primiţi de aceştia printre ei. Pentru a nu exista supărare, s-a stabilit o regulă după care sunt primiţi unii dintre noii veniţi. Astfel, pentru fiecare bilet (fie seria acestuia) se calculează suma a cifrelor numărului . În faţa fiecărui copil din şirul iniţial, pentru care numerele şi sunt prime între ele, se aşează acei copii pentru care seriile de pe biletele lor sunt numere prime cuprinse între şi .
Cerinţă
Să se refacă rândul de copii, modificat după regula descrisă.
Date de intrare
Pe prima linie a fișierului de intrare prieteni.in
se găsește un număr reprezentând numărul de copii şi apoi numere despărţite prin câte un spaţiu reprezentând seriile biletelor cumpărate.
Date de ieșire
Pe prima linie a fișierului de ieșire prieteni.out
se va găsi numărul de copii din şirul final şi pe a doua linie seriile biletelor acestor copii în ordinea lor din şir.
Restricții și precizări
- Seriile biletelor sunt numere naturale distincte mai mici decât .
- Dacă nu există nici un bilet a cărui serie să îndeplinească condiţiile descrise, şirul rămâne nemodificat.
Exemplul 1
prieteni.in
4
64 14 31 17
prieteni.out
11
64 5 7 11 13 14 19 23 29 31 17
Explicație
şi sunt prime între ele. În faţa lui se inserează numerele prime cuprinse între şi , care nu se găsesc în şir.
şi sunt prime între ele. În faţa lui se inserează numerele prime cuprinse între şi , care nu se găsesc în şir.
şi sunt prime între ele. În faţa lui nu se mai inserează niciun număr.