Dorești să nivelezi terenul pe care l-ai cumpărat, care are lățimea de metru și lungimea de metri, fiind alcătuit din zone succesive, fiecare zonă având lungimea de metru. Terenul se reprezintă ca un șir de numere naturale reprezentând înălțimile în metri pe care le au zonele din terenul inițial, privite de la stânga spre dreapta.
Pentru a nivela terenul ai închiriat un buldozer care funcționează astfel. Se alege o înălțime (număr natural) la care ridicăm lama buldozerului. Inițial buldozerul are pe lamă o cantitate metri cubi de pământ. Buldozerul începe să meargă de la stânga la dreapta și când ajunge la zona , în funcție de înălțimea a acesteia, se va afla în una dintre următoarele situații:
- dacă atunci cantitatea suplimentară se adaugă la și nivelul zonei ajunge la .
- dacă atunci se scade din diferența pentru a aduce nivelul zonei la nivelul .
Remarcăm faptul că trebuie ales inițial astfel încât de fiecare dată când buldozerul ajunge în a doua situație să aibă pe lamă suficient pământ (). După ce buldozerul parcurge cele zone de lungime , pe lama buldozerului e posibil să mai rămână pământ, dar asta nu te interesează, pentru că la capătul din dreapta al terenului este un râu, și pământul rămas se va vărsa acolo.
Cerință
Scrieți un program care calculează înălțimea maximă la care poate fi ridicată lama, astfel încât terenul să poată fi nivelat la acea înălțime.
Date de intrare
Fișierul de intrare buldo.in
conține pe prima linie numărul natural , iar pe a doua linie, separate prin câte un spațiu, cele numere naturale , , , , , cu semnificația din enunț.
Date de ieșire
Fișierul de ieșire buldo.out
va conține o singură linie, pe care va fi scris numărul natural cerut.
Restricții și precizări
- Înălțimile sunt numere naturale, , pentru orice , .
- Pentru teste în valoare de 50 de puncte, și , pentru orice , .
Exemplu
buldo.in
4
5 2 1 6
buldo.out
2
Explicație
Dacă se fixează lama la înălțimea , după ce se trece de zona (primul metru pe lungime), această zonă rămâne la înălțimea și metri cubi de pământ sunt duși de lamă la zona . Acolo se vor obține în total metri cubi de pământ, dar se păstrează doar , iar restul de se transportă la zona . La zona se vor obține în total metri cubi de pământ, dar se păstrează doar , iar restul de se transportă la zona . La zona se vor obține în total metri cubi de pământ, dar se păstrează doar , iar restul de se aruncă în râu.
Dacă s-ar fixa lama la înălțimea , la zona se poate ajunge doar la înălțimea și încercarea eșuează (fiind o înălțime mai mică decât cea propusă).