Într-un laborator de cercetări în domeniul geneticii, s-a obţinut o rasă de şoareci inteligenţi. Pentru a demonstra public acest lucru, cercetătorii au introdus şoareci în celula a unui labirint format din celule pătratice. Unele celule sunt accesibile, iar altele nu.
Pe fiecare perete care desparte două celule accesibile, se află câte o gaură (de şoarece!) prin care poate să treacă un singur şoarece, iar trecerea durează o secundă.
Şoarecii participă voluntar la acest experiment şi au înţeles imediat că trebuie să ajungă cu toţii în cel mai scurt timp posibil în celula .
Cerință
Determinaţi timpul minim necesar pentru ca toţi şoarecii să ajungă în celula .
Date de intrare
În fisierul smart.in
, se află pe prima linie numerele naturale şi , reprezentând dimensiunea labirintului, respectiv numărul de şoareci care au fost de acord să participe la experiment.
Pe fiecare dintre următoarele linii, se găsesc câte caractere care codifică labirintul. Caracterul 0
semnifică o celulă accesibilă iniţial neocupată, 1
o celulă inaccesibilă, X
este celula accesibilă de plecare, iar Y
este celula accesibilă de sosire.
Date de ieșire
Fisierul smart.out
va conţine o singură linie pe care se va scrie un număr , reprezentând cel mai scurt timp posibil necesar pentru ca toţi şoarecii să ajungă în celula .
Restricții și precizări
- numărul de celule accesibile
- Timpul de deplasare a şoarecilor în interiorul unei celule este neglijabil.
- Într-o celulă accesibilă se pot afla la un moment dat oricâţi şoareci.
Exemplul 1
smart.in
3 4
X00
010
0Y0
smart.out
5
Explicație
Exemplul este cel din figură.
Să notăm cei patru şoareci cu , , şi .
După prima secundă, a trecut în celula şi în celula .
După secunda a doua, a ajuns în , în , iar a intrat în .
După secunda a treia, a ajuns în , în , în , iar s4 în .
După secunde, ajunge în , ajunge în , in .
După secunda , şi au ajuns în celula .