Plictisiți de teoriile evoluționiste, legile fizicii cuantice și tabla înmulțirii, frații amiba (trei la număr: Șeful, Slabul și Micuțul) s-au decis să joace un joc clasic de cărți: Război în Trei.
Regulile jocului sunt simple: fiecare din cei jucători are cărți numerotate cu valori de la la . Toate cele cărți sunt distincte, iar jocul constă în runde. La o rundă fiecare jucător alege o carte pe care să o joace. Cartea cu valoarea cea mai mare îi aduce deținătorului puncte, în timp ce a doua cea mai mare carte aduce puncte (se garantează că ).
Enervați de atitudinea arogantă a fratelui mai mare, Slabul și Micuțul s-au decis să se alieze. Singurul lor scop în acest joc este să minimizeze scorul fratelui lor (Șeful), deci nu contează cât obține fiecare independent. Din păcate, aceștia nu prea știu să citească ce numere sunt scrise pe cărțile lor. Astfel, singura lor strategie este să joace prima carte din mână și să se roage la zeul Amibus să câștige.
Știind cărțile fiecărui jucător, precum și ordinea în care fratele Șeful își joacă mâinile, scopul vostru este să selectați o ordine pentru ceilalți frați astfel încât să minimizați scorul primului. Dacă reușiți, Zeul Amibus vă va recompensa cu 100 de puncte.
Date de intrare
Fișierul de intrare amiba.in
va conține pe prima linie un număr natural (numărul de teste), urmat de teste. Fiecare test va fi descris prin linii:
- Pe linia se vor găsi numere naturale: , și cu semnificația din enunț.
- Pe linia se vor găsi numere naturale distincte din intervalul reprezentând cărțile primului jucător (Șeful). Acesta va juca cărțile fix în ordinea dată.
- Pe linia se vor găsi N numere naturale distincte din intervalul reprezentând cărțile celui de al doilea jucător (Slabul).
- Pe linia se vor găsi N numere naturale distincte din intervalul reprezentând cărțile celui de al treilea jucător (Micuțul).
Date de ieşire
Fișierul de ieșire amiba.out
va conține răspunsurile pentru fiecare din cele teste, reprezentate prin linii:
- Linia va conține numere naturale reprezentând cărțile celui de al doilea jucător (Slabul) în ordinea în care le va juca.
- Linia va conține numere naturale reprezentând cărțile celui de al treilea jucător (Micuțul) în ordinea în care le va juca.
Dacă există mai multe soluții care minimizează scorul primului jucător (Șeful), o puteți afișa pe oricare.
Restrictii
- suma valorilor lui
- numere naturale cu
- Teste în valoare de puncte vor avea doar și
- Teste în valoare de puncte vor avea doar și
- Teste în valoare de puncte vor avea , suma valorilor lui și
- Teste în valoare de puncte vor conține suma valorilor lui
Exemplu
amiba.in
2
6 10 8
1 10 17 14 7 11
8 2 15 12 4 16
13 5 6 3 9 18
6 10 4
1 10 17 14 7 11
8 2 15 12 4 16
13 5 6 3 9 18
amiba.out
4 12 2 16 8 15
6 5 3 18 9 13
4 12 2 16 8 15
6 13 18 3 9 5
Explicații
, avem două teste.
Primele două linii din fişierul de ieşire reprezintă răspunsul pentru primul test, iar următoarele două linii reprezintă răspunsul pentru al doilea test.